Ma doare.

Simt ca ma topesc pe zi ce trece. Simt ca nu mai imi gasesc locul. Simt ca explodez uneori de prea mult stres. Simt tot ceea ce nu vreau sa simt si imi este frica al dracu'.

Astazi, 2 noiembrie. O zi care incepe promitator. O zi ca oricare alta. Inca de la 7 dimineata telefoanele incep sa sune ca tampitele. De acum ma jur ca o sa pastrez doar cartela de Cosmote.
Nu trece nici o ora, ca deja totul in jurul meu incepe sa devina alb si negru. Sunt suparata pe el. Care el? Un el oarecare care de cateva zile imi face avansuri, ma cauta. Sunt suparata in acelasi timp si ca-mi acorda atentie, dar si ca nu mi-o acorda.

El:De ce esti asa?
EU:Cum asa?
El:Asa...molesita.
EU:Asa sunt eu. Daca nu iti convine cum sunt, plec.
El:Nu nu. Spune-mi ce ai.
EU:Nimic. Lasa-ma.

El:Hai spune, ca doar nu te mananc la pranz ca imi zici.
EU:Nu.Plec.PA.

Uneori sunt o nesuferita. Si-mi place ... pentru ca stiu ca la coltul urmator intotdeauna este altu' care ar vrea sa fie cu mine...si totusi...MA SIMT AL DRACU DE CIUDAT!(in sensul cel mai rau posibil)
Poate ca expresia fetei lu' Marius(am dat un nume fictiv) imi aminteste de EL. De EU si de EL. Si totusi...simt ca mi-e dor. Mult mai dor de EL.
----------------------------------------------------------------

Nu-mi place cand devin moale, slaba din punct de vedere emotional, amintirile la rascolesc pentru ca nu stiu cum sa le inchid la loc in inima...si ce nu-mi place la mine... nu am suportat niciodata schimbarea, dar sunt nevoita sa o accept.

P.S. i love you.

Trece timpul.

Zilele trecute mi-am regasit bunicii. Asteptau cuminti in albumul de fotografii: bunica cu parul impletit, iar bunicul cu perciunii albi si nelipsitii lui ochelari. M-au imbratisat din priviri si intr-o clipa am redevenit fetita aceea cu doua codite lungi, alergand prin livada de pruni. Am pasit din nou pe prispa casei; in bucatarie, bunica, atat de frumoasa, framanta aluatul pentru paine. Bunicul ma ia in brate si incepe sa imi povesteasca despre oamenii buni care cred in Dumnezeu si despre oamenii care gresesc nesocotindu-i numele. Nu pierd nici un cuvant din povestea bunicului…pentru ca maine o sa ma intalnesc cu Simona – o fetita venita si ea in vacant la bunici – si o sa ii povestesc si ei.
Plec apoi cu bunicul sa vedem cat de mult a crescut porumbul.
- A crescut…vorbeste bunicul domol…e cam de doua ori cat tine…
Ma uit in sus. Porumbul e imens, iar eu sunt atat de mica.
- Bunicule, uite…s-a urcat un paianjen pe mine! Omoara-l!!!!strig eu speriata.
Bunicul zambeste in barba lui alba si deasa. Ia usor paianjenul in mainile lui batatorite.
- Tot ce este pe pamantul acesta, este lasat de Dumnezeu…nu sta in puterea noastra sa curmam o viata, rosteste bunicul bland.
- Nici macar a unui paianjen? Il intreb eu uitandu-ma in sus, cu un ochi inchis din cauza soarelui.
- Nu ti-a facut, sarmanul paianjen nimic….uite…a cazut si el de pe o frunza de porumb.
Plecam apoi la pescuit. Siretul e mare si linistit, iar bunicul imi da voie sa iau niste stuf de pe margine, dar sta cu ochii pe mine.
- Apele sunt periculoase…imi spune el si privirea lui se intristeaza…iar eu imi aduc aminte de unchiul Gheorghe, despre care spune lumea ca Siretul l-a inghitit…si stau cuminte langa bunicul, impletind cateva fire de iarba.
Ne intoarcem acasa cu doi crapi mari. Bunica isi pune sortul si incepe sa ii curete, iar eu…stand cu capul in palme si urmarindu-i fiecare miscare, imi aduc aminte de paianjen. Sar repede de langa bunica si fug afara. Langa nucul cel batran, bunicul crapa cativa busteni.
- Bunicule…strig eu alergand la el…de ce mancam pestele…daca “nu sta in puterea noastra sa curmam o viata”?
Bunicul zambeste din nou; se apleaca sa stanga surcelele, apoi imi spune:
- Ai sa intelegi tu rostul vietii mai tarziu…
- Vreau sa fiu mare…sa inteleg si eu rostul vietii…
Ma trezesc din amintire, il privesc pe bunicul in fotografie. Trec usor cu degetele peste barba lui alba si spun:
- Sunt mare, bunicule…am inteles acum de ce mancam peste…cat despre rostul vietii…e mai complicat.
Imi sterg lacrimile ce joaca in coltul ochilor, apoi inchid albumul de fotografii…pe bunici insa, n-o sa ii uit niciodata.

TE IUBESC!

Ajungem acasa.
O vad, ca o mireasa, pura, blanda, frumoasa..era EA. Dar atat de rece, palida, inerta, suparata si parca indurerata.

"O, tu zeita a tuturor viselor mele si lumina a pasiunilor mele. Ce faci tu acolo? Pe cine astepti? Pe mine? Am venit. Ma vezi? Te iubesc. Te-am iubit mereu. Dar nu ti-am spus-o. Acum iti spun ca te iubesc. Iti spun de o mie de ori. Dar ce rost mai au vorbele mele cand tu nu mai poti schita niciun gest? Ce rost mai are sa traiesc fara tine, o tu zeita a mea si a viselor mele?"

Au trecut doua secunde. Ma prabuesc la pamant ca o pasare care este impuscata de un vanator. Cad moarta. Este acolo. Intinsa pe pat, cu mainile incrucisate, cu ochii inchisi, cu un costum alb pe ea, pe care nu l-am vazut in viata mea.

" Mama mea, mamica mea, mamicuta mea!"

[...]

Sfarsit!

Aseara am scris despre modul cum un om trebuie sa piarda...dar simt ca nu am fost destul de explicita!

Ai pierdut vreodata ceva de valoare? Gen cheile de la casa sau de la masina? Sau mai stiu eu, poate niste bani sau niste bijuterii scumpe-n draci?( ma gandesc ca da) Bun, cum v-ati simtit? Frustrat, bulversat, panicat, iti venea sa urli de nervi sau sa plangi?
Ei bine, sper sa nu va pierdeti mama si daca din nefericire s-a intamplat, atunci condoleante.

-Doamna profesoara, ma suna tata! Pot sa ies afara?
-Acum? E primul tau test de Bac si tu nu vrei vezi cum e?
-(du-te dracu' de obsedata paroasa!) .......
-Hai du-te.
-Va multumesc!( se vede ca duci lipsa )

-Alo, ce s-a intamplat tata?
-Imbraca-te, i-ati ghiozdanu' si asteapta-ma-n fata liceului.
-Nu am cum sa plec.
-Fa cum iti spun eu. Ne vedem in 5 minute. 
-(Mi-a inchis...)

-Doamna profesoara, eu trebuie sa plec. Nu va suparati.
-Unde pleci? Iti pun absenta.
-(cu mii de draci) Bine. O zi buna.

*Chiar nu mi-a pasat ce mi-a zis cum am iesit pe usa si nici in ziua de azi nu stiu.

(Il vad pe tata. Intru in masina. Era alb ca varul, ochii rosii..Speriata il intreb)
-Ce s-a intamplat?
-Mama a plecat.
-Unde a plecat?
(Incepe sa planga cu sughituri. Deja eram crispata. Tremuram. Porneste masina. Nu mai scoate niciun sunet.)

Invata sa pierzi!

Invata sa pierzi vieti, invata sa pierzi dorinte, invata sa pierzi prieteni, invata sa pierzi ore insir plangand, invata sa pierzi lacrimi(multeeeeee), invata sa pierzi notiunea timpului corect, invata sa pierzi lucruri de valoare, invata sa pierzi ganduri, invata sa pierzi mesaje de noapte buna si de miii de te iubesc-uri ( refuz si de data asta sa pun diacriticele..desi mi-as dori), invata sa pierzi sentimentul pasiunii cand te tinea in brate, invata sa pierzi sentimentul pasiunii cand te tinea de mana si nu iti mai dadea drumul, invata sa pierzi sentimentul pasiunii cand te saruta cu atata foc si patima...invata sa pierzi tot ce aveai , invata sa pierzi ca nu o sa ai niciodata un lucru pe care ti-l doresti nespus, invata sa te pierzi pe tine, invata sa il pierzi pe ...EL.


Desi pare extrem de greu, imposibil de realizat chiar, sincer eu cred ca se poate(chiar cred?:|). Da vere! Chiar cred.Incerc. Ma zbat. Ma zbat ca pentru mine o fac. Nu o fac pentru o muie de om care revine la mine ca si cum ar fi un caine ( mars du-te dracu' de javra imputita ce esti). Ma omule bun si cacat, invata sa pierzi, ca pierzi pentru tine :D! Oricum, imediat ce pierzi ( ei, nu chiar imediat, undeva pe acolo ), castigi ceva la loc.

Ma crezi? Da stiu.



Nu conteaza de cate ori cazi, conteaza de cate ori ai taria sa te ridici, chiar daca ti-ai pierdut ultima farama de speranta. :)

Are vreo importanta??

Sigur nu intereseaza pe nimeni, nici macar pe mine, dar decat sa spun cuiva ceva din lumea asta infecta si total lipsita de sinceritate si iubire... Da, mi-am pierdut definitiv increderea in oameni, mai ales in barbati.(cei care citesc acest post si stiu ca sunt cu sufletul impacat sa nu ma ia in seama) In femei nu mai zic! Si ele sunt niste javre si profitoare, dar fiecare face ce-l taie capul.

Nici bine nu ajung printre semenii mei ipocriti, cand il vad pe el. Un baiat oarecare, amic de cam un an, vorbim din an in paste si abia daca ne spunem buna, bineinteles are prietena de aproape un an si ceva, aproape 2. Vine langa mine si incepe:
 ------------------------------------------------------------------------------------------------------
-Ce faci frumoaso?
-(socata) Bine, putin cam obosita, dar bine. Tu?(cu juma' de gura)
-A, super. Ce bine iti sta astazi. Doar ca luciul ala de buze prea iti scoate in evidenta buzucile.( cu o privire deaia gen :>:>:>)
-(si mai socata) A, mda...
-Iti sta totusi bine cu rosul. Imi inspiri pasiune. ( BINE CA TREBUIA SA PLECE CHEMAT DE UN PRIETEN) Scuze, dar ma cheama lepra aia. Oricum mai vorbim. Ciao!!
------------------------------------------------------------------------------------------------------
Deci, stiu ca nu se incepe cu deci, dar DECI! Efectiv am ramas asa:|:|:|!
Cum dracu', tu care pareai baiatul cel mai iubitor si mai protector, sa imi faci mie avansuri? Pai iubita ta ce va zice? Ti-e ti-ar conveni ca ea sa se dea la ala bun de la etajul 2? Lua-te-ar boala rea de idiot!
In fine, treaca mearga...

Cam peste 3 ore, iar vine tipu'. Era sa ma inec. Toata lumea belea ochii spre mine, ca si cum eu as fi cel mai mare criminal in serie. Nu ca ar fi anormal ca un baiat sa se aseze langa o fata, dar ala era genul de baiat care parca isi iubeste fata, nici din priviri sa n-o insele.
----------------------------------------------------
-(el) Fataaaa, dar ce facii fataaaa?
-(cu multe priviri atintite asupra mea, ca si cum m-as fute acuma cu el) Mananc, ca toata lumea.
-Pofta mare si sa iti fie si de bine pentru cand termini. Tu oricum nu te ingrasi, pui doar unde trebuie, asa cum stie o fata desteapta sa faca.
-(de parca ar fi dupa noi unde sa se puna grasimea si unde nu) Mda, asa o fi.
----------------------------------------------------

Din nou am fost socata si imi venea sa plang. De ce? Pentru ca el, al meu, care acum nu mai e, probabil facea aceleasi lucruri si dupa venea la mine si imi spunea ca ma iubeste( nu vreau sa dau initialele ), ca eu sunt a lui, ca sunt mami lui si puiu lui si iubirea lui...si acum se intinde pe nu stiu unde cu nu stiu cine.
Tot ce nu vreau este sa nu ma mai indragostesc. LoL!? cine s-ar mai indragosti vreodata cand lumea asta este asa de jegoasa si imputita! Faaaaaa, mai spala-te !

Ce-i in minte, nu-i minciuna.

Doare. Doare al dracului de tare, dar pana la urma este decizia a doi oameni cu mintea coapta. Tot raul inspre un bine? Da' de unde?
Tin telefonul langa mine, asteptand un semn, parca de la Dumnezeu , nu de la altcineva... Mamico, unde esti?
Ma simt stransa din cap pana in picioare de o putere malefica, dar placuta. Poate ca m-am obisnuit sa fiu neinteleasa si sa-mi doresc exact opusul lucrurilor bune. Sunt acuzata ca sunt o proasta, ca nu stiu sa imi tin prietenii langa mine, ca accept sa ma las prada placerilor carnale celui nepotrivit, ca la sfarsit sa ii gasesc lucruri ascunse. Tuti pastele lu' sorta de panarama ce ai fost! Nu stiai ca are prietena? Zambeai ca tampita in jurul meu. Dar totusi, respect ca ai fost o javra mai mare ca mine. Dar, de acum a dat turbarea in mine si nu mai pot fi tratata.
Sa am inima de gheata? Mamica ce va zice? Plange si se uita la mine de sus. Iarta-ma mama, dar nu mai suport.
Adevarul gol pusca e ca, transformarea mea sau mai bine spus, adaptarea mea la normele anormale ale vietii progreseaza.
Daca citesti vreodata asta, sa iti amintesti ca m-ai pierdut din cauza ei, labagiule.

------------------------------------------------------------------------------

Visezi cu ochii deschisi la un viitor frumos, alaturi de el, la clipele cand o sa fiti mai mari si o sa aveti posibilitatea sa faceti ce vreti... si totusi femeia e femeie. Nu se poate opri la unul singur, nici daca ii dai luna dupa cer. Mereu va fi acolo unul mai frumos, mai atragator, cu jucaria mai mare, mai tanara, pregatit sa te satisfaca si sa te duca pe culmile placerii. Poate ca m-am grabit sau poate ca m-am supraestimat. Sunt mai mult decat o perversa nenorocita cu fata de copil. Cum am ajuns asa? Mi s-a oferit prea mult intr-un timp prea scurt. Ce patesc acum? Platesc pentru faptele mele . Nu degeaba se spune ca " Fie roata si patrata, se intoarce ea odata." Sa plang? Am plans destul pentru marimea mea. Ce-i prea mult strica, ce-i prea putin.....strica si mai mult.
Tot ce vreau acum este sa invat sa fiu rea, cat mai rea si sa ma razbun pentru fiecare lacrima varsta. Pana la urma, toata lumea are 2 fete.